iartã-mã, Ciutacule!

Când cumperi cartofi la doispe noaptea de la buticu dântre blocuri nu te-astepti la nimic special. Zici mersi cã ai butic nonstop cu de toate si cã poti, oricât de târziu ai ajunge acasã, sã cumperi o kiflã, o tigarã, un crenvurst. Un butic dãsta am si io lângã bloc. Mã stiu cu toate vânzãtoarele-alea, de pe toate skimburile. Avantaju e cã, in timp, alea iti invatã nãravu si necesitãtile. Nici nu e nevoie sã mai ceri cã-ti pun ele dinainte pe tejghea ce vrei sã cumperi. In cazu meu lista e cam aceeasi, cu mici variatiuni: un vaisroi, o pâine, un zuzu, un plic de instant, o apã.

Uneori, fãrã sã cer, vânzãtoarea imi pune pe tejghea si un kil de mere. Pesemne face in cap socoteala cã p’alea de data trecutã le-am terminat si, vezi bine, are grija sã nu rãmân fãrã vitamine. La fel si cu f’un borcan de compot. De piersici. Sau cu un salam dãla de sibiu, sã fie-acolo, cã nu se stie. Sau f’un sul de hârtie igienicã, cã nah, mãnânci-mãnânci, da’ te si caci si nu tre sã te ia prin surprindere. Sunt fete de treabã, si, cumva, stiu ele cum merge chestia. Io zic sãrumâna, bag la plasã nutretzu, mai skimb o vorba, doo, o politicã scurtã dar transantã – “sunt niste nenorociti, mama lor cu cin’ i-a votat, niste nemernici, domle, niste…”, – un meteo ieftin, niste pãreri anemice despre cât de grea e viata si cum nu merge treaba si cam asta e…

Noaptea trecutã am avut nevoie de cartofi. Nu multi, fo treispe, paispe bucãti. Hai cinspe. Cam la vreo doo kile, sã zic asa. Era trecut de miezu noptii si pânã sã parchez in spatele blocului, am oprit la butic. In cartier la mine, in careul ãsta de blocuri unde e buticu, in fiecare searã se strâng acolo bãietasii de cartier. Vreo 15 – dooj de pustani. Nu-s golani, sunt smecherasi dãstia relativ cuminti si curãtei. De o vreme incoace am bãgat io de seamã cã de fiecare datã când trag la butic, gasca mã salutã cu respect. Ba chiar tac politicos când trec printre ei si mã privesc insistent. N-am dat io atentie la faza asta desi de mai multe ori m-am intrebat de unde dracu s-a nãscut respectu ãsta, asa, d’odatã. Aznoapte, când m-am dus dupã cartofi, erau iar adunati acolo. Nici nu m-am dat bine jos din masinã cã ãia m-au si salutat: sã trãiti, sã trãiti! Salut si io si dau sã intru… V-am vãzut la emisiune, zice unu. Io mã uit lung la el fãrã sã inteleg. La emisiune, la televizor… Bravo, bine le-ati zis, praf i-ati fãcut! Câtiva din grup zâmbesc larg, apreciativ si zic si ei: Le-ati zis-o, nu glumã, bine le faceti, cã asta meritã futu-i in gurã! Pe mine faza asta mã ia ca dân oalã… La… la televizor? Eu??? La emisiune?!!?? La ce dracu televizor, mã? Si la ce emisiune? Sau fac ãstia misto de mine, sau eu trãiesc vieti paralele, cã prea seriosi si pãtrunsi de moment erau bãietii… Creieru meu rãsuceste tâmp cuvintele astea. Televizor… Emisiune… Si bravo, cã i-am fãcut praf… I-am fãcut praf?? Eu?? Pe cine dracu???… Cum pe cine – pe unii, futu-i in gurã, pe unii care, pasãmite, chiar asta meritã… Zic ca in transã un „aha, pãi nu?“ si, printre ei, intru in nonstop. Mã uit cu coada ochiului si-i vãd incântati de scurtu nostru dialog. Câtiva nu inteleg nici ei care-i treaba si intreabã oarecum pe sest, in surdinã: Ce emisiune mã? Cine-i ãsta? Io, mai curios decât ei sã aflu, mã fac cã mã uit in vitrina frigiderului de lângã usã… Rãspunsu lu ãla intârzie nitel, asa cã fac câtiva pasi in interior, cât sã-i las omului loc de confesiune. Ãsta e ãla de la antenã mã, boilor – mai prind io din conversatie, – si stã uite-n blocu ãla. Ahaaaa,-mi zic, deci eu sunt ãla de la Antenã… Cum de nu mi-am dat seama? Pãi nu?? Sã nu mai stiu io cine sunt? Ãla de la Antenã, clar lucru!! Evident, cum nu, emisiune, televizor, antenã… DAR CARE DRACU ÃLA DE LA ANTENÃ? Sunt oprit in mijlocu buticului si mintea mea incearcã in zadar sã facã conexiuni. Vânzãtoarea se uitã miratã la mine. O salut ca pân ceatzã si mã indrept buimac si rãtutit spre cartofi. Ãla de la antenã… Aha… Si bine le-am fãcut… Cã ceva trebuie sã fi fãcut, nu?, dacã ãstia asa zic… si-o zic cu credintã… Asa deci, bine le-am fãcut… Dar cui?? Si dacã „bine le-am fãcut“, inseamnã ca asa meritã, nu? Textual: „cã asa meritã, futu-i in gurã“… Intr-o cutie de carton sunt niste stârpituri de cartofi, mici, incretiti si murdari. Iau o pungutzã daia de plastic dintr-un cui si, cu mintea aiurea, incep sã pun: un cartof, doi cartofi, trei cartofi, patru cartofi, cinci car… La emisiune… La emisiune. Praf i-am fãcut! Unde? La antenã, la televizor!… La emisiune… Mã uit in pungutzã – aia, plinã ochi de cartofi. Câti dracu oi fi pus? Ce stârpituri de cartofi, ce mizerii, mortii lor de cartofi, de ce dracu nu merg io in piatã de unde-mi pot alege o minunãtie de cartofi? Ãstia-s cartofi? bãga’ia-s in pizda mãsii de cartofi, cu emisiunea lor cu tot. Deci la televizor, la emisiune, unde… Vãrs pungutza inapoi in cutie si incep sã numãr din nou: un cartof – uuuu, futu-l in cap de cartof, urât mai e, doi cartofi, trei cartofi, la televizor, patru – ãsta-i si tãiat al dracu, uite, ãla are bube, ãla e storcit, – bine le-am zis, – ãlãlalt o fi negru’nãuntru, sapte cartofi, la emisiune, opt cartofi, ãsta o fi stricat, ãsta o putzi, unspe cartofi, – ãstia-s cartofi??????? – doispe cartofi, ce mizerie, ãla de la antenã, treispe cartofi futu-i in gurã. Cã asa meritã. Mã duc cu pungutza s-o cântãreascã madama. Ãia, afarã, vorbesc tot despre mine. Prin usa deschisã il aud pe unu: ai vãzut mã ce pantofi jmecheri are? Pãi la banii lui ce-ai vrea bã, pulã, sã umble-n gumari?, i-o intoarce ãl’ de mi-a spus cum m-a vãzut el pe mine la emisiune… la televizor. La antenã. Pe mine. Pe mine, pãi pe cine dracu altu? Pe mine, cã doar eu sunt ãla de la antenã, boilor. Cum care ãla? ÃLA! Cu pantofi jmecheri. Jemekeri, alfel cum la banii mei… Vânzãtoarea imi pune lângã cântar sh-un vaisroi. Se apleacã si ridicã si o sticlã de platã. Intinde mâna in spate sã pescuiascã si plicu de instant. Deschide un alt frigider cu iaurturi si scoate un zuzu albastru, 1,5% grãsime si-un iaurt. Io nu vreau iaurt, mai e si dãla covalact fute-m-as, zici cã mãnânci aracet si clei de manciuria, nu alta, dar na’, acu lasã-l, dã-l dracu, il iau si p’ãsta, ce mai conteazã, l-oi da la cãtzea, o sã-l lingã lângã pres… La antenã. Si si-a schimbat si masina, avea inainte un bemveu negru, aud cum mai zice altu. Ete negru pe dracu, era ceva grena, inchis, il contrazice o voce… Grena era mã-ta boule, era negru toatã ziua. Nu vorbesc tare, dar usa e deschisã si de unde sunt, prind cu urechea frânturi din discutie. E super bãiat mã, vã zic io voo, e dãsta de-al nostru, e bagabont si-i merge mintea belea… Pâine nu mai avem, vã dau cornuri? o aud si pe vânzãtoare intrebând… Batoane! E cu mac si incã-i proaspete, e moi cã e in pungi – mã imbie ea. Fãrã sã astepte rãspunsu, in punga in care-mi vârâse laptele si iaurtu mai indeasã si patru cornuri. Patru! Acu ce sã zic, las’ sã fie, mai ales dacã incã e moi. Si dacã are mac. Când pâine nu e, e bune si cornurile, ce dracu sã mai zici. Le dau prin iaurt si le mãnâncã cãtzaua blocului. Pe presh… E domn mã, fatzã de cârnatii ãia de la teve, ãsta-i tãtic, isi dã si-un altu cu pãrerea. Ceilalti aprobã omnistienti, cu gravitate, precum niste oameni deprinsi cu cele mai fine si profunde proceduri de analizã si evaluare. Si n-ati vãzut ce-i face lu Bãsescu? Ãsta si cu Badea ce mai au vânã-n ei, ãilalti is niste muisti, niste pârâtzi. Aaaaa, face altu – pãi si Badea mã e bãiat! Da’ ãsta e mai pizdos, e mai vedetã. Si mai domn! Ce sã mai, Ciutacu e boier mã! Eiiii, si in momentu ãla, na magie, m-am luminat! Mintea mea a aprins becu filips si totu a devenit clar. Pe scurt: Ciutacu stã in cartier. Mai mult, Ciutacu stã cu mine-n bloc. S-a mutat de f-un an si mai bine sau poate a fost dintotdeauna aici, habar n-am, nici io nu stiu, ce stiu e cã uneori, noaptea, târziu, ne salutãm pe muteste prin parcare, chiori de obosealã amândoi, dupã ce ne aliniem masinile pe lângã borduri. N-am skimbat niciodatã vreo vorbã. Ce dreaq ne-am spune? Salut, vecine, sã trãiesti vecine? Tiiii, ce târziu e…?? Mâine sigur ploo…?? Merge liftu? E infundatã ghena? Pute pe scarã? Vine cu ruginã pe tzeavã? Iar s-au cãcat câinii pe alee? Hai mã, ce dracu. Tot asa – s-a intâmplat de câteva ori sã ne intersectãm si in buticu ãsta. El cerea o ciocolatã, ii fãcea aia socoteala, pormã mai cerea si alt fleac, aia ii fãcea iar socoteala, apoi se mai coia cã vrea si nush ce dracu alceva si tot asa, iarã io cã-ãã-scaaaaam zor nevoie-n gând si-i ziceam haiii ciutace, dã-i bice, cã adormim dracu aici, hotãrãste-te si nu mai face balet cã noaptea-i scurtã si timpu mic… Acu, bãietii ãstia prinseserã de veste cum cã Ciutacu e de prin zonã. Pesemne il si vãzuserã de câteva ori la butic, habar n-am, cert e cã acu – prin ce intâmplare? – pe mine mã confundau cu el. Ii ascultam din nonstop ce spuneau despre mine-Ciutacu si mai cã nu-mi venea sã ies. Cât de vedetã sunt, cât de domn, ce om, ce caracter, un demiurg, ce pantofi, cum mã iau io la trântã cu leii, cu zmeii, cu bãseshtii, cu guvernu… Si io, bãiat de butic, cu punga de cartofi in mânã!!!! Pãi se face, mosh, asa ceva? Pãi nu, cã nu-i salon. Adicã cum, io, ditai lordu, ditai vedeta, sã ies cu iaurtu-n mânã si sã zic simplu ce face bãietii-hai salut-searã fainã? Ce dracu mã fac io acu? Aiiii, fir-ai al dracu Ciutacule, cum mi-ai fracturat tu mie fengshuiu. Puteam io sã stric acu imaginea de zeu a omului? Cu ce-mi gresise mie Ciutacu? Ce rãu imi fãcuse el mie, ca io, acu, sã-l fac de cãcat cu punga cu cartofi in mânã ca ultimu martalog? Cã nah, l-am mai vãzut si io asa, din când in când pe la tv, mã rog, haios, destul de la obiect si popular, si, in timp, mi-a devenit simpatic bãiatu. Ce mã fac? M-am uitat la punga cu cartofi. Uuuuu, ‘tu-vã-n gurã de cartofi, urâti mai sunteti… Si punga aia transparentã… Era ca dracu…M-am sucit pe cãlcâie si m-am dus la raft. Am pus punga cu cartofi intr-altã pungã… Tot se vedea. Se vedeau cartofii ãia nefericitzi prin plastic ceva de speriat, urâti, stâlciti… Cum dreaq sã iasã asa o vedetã in lume ca benone cu gãleata-n mânã? M-am dus la vânzãtoare si i-am cerut doo pungi dalea mai frumoase, mai iscusite si netransparente, cã dacã avea dalea de cadouri, dalea luam. Am bãgat frumos cartofii intr-o pungã, laptzii, iaurtzii si restu in cealaltã si mi-am loat inima-n dinti sã ies in popor, cu capu sus si pas sigur, martzial, de zeu. Bãietii au tãcut instant si m-au privit iar cu respect si admiratie, ba chiar au tras si o navetã, o ladã ceva, din drumu meu si au salutat in cor, cu onor maxim. Am dat si io din cap plin de morgã, si, tzapãn ca un adonis, cu cel mai stilat pas de l-a vãzut cartieru vrodatã, plin de demnitate cu punjile-n mânã, m-am urcat in masinã. Bãi frate, ce chestie,-mi zic, ce chestie, de unde pânã unde, mã, sã mã confunde pe mine ãstia cu Ciutacu? Ce dracu? cã ãla n-are barbã si io n-am okelari.

Cât am parcat, pân-am ajuns sus, cât m-am descãltzat, despuiat, pisat etc, m-am gândit numa la faza asta. Abia acu imi dãdeam io seama cum de mã trezisem staroste si de unde-atâta respect la adresa mea… Acu, incercam sã-mi aduc aminte toate momentele când ãia erau toti adunati acolo buluc si io intram in butic. Mã gândeam la cum mã salutau, la cât si cum se uitau la mine, la… Pizda mã-sii, mã, cã m-a loat cu spaimã pentru bietu Ciutacu, când am inceput sã-mi aduc aminte cã nah, uneori – asta e, ce sã faci, – am cumpãrat si varzã. Da, varzã… Si am iesit ca prostu cu ea in mânã, o duceam – ce jenant, ce dobitoc!!!! – ca pe minge. Ba chiar am luat si ceva praz, cred, in fo doo rânduri, asa, cam la f’un snop… Imi aduceam aminte cã, la dracu, am cumpãrat si covrigi, vaaaiii, fir-ar ei ai dracu de covrigi, covrigi dãia uscati, insirati pe sfoarã, de-i puneam – ce penibil!!! -, pe umãr ca pe jantã. Si – pe toti dracii – cum cumpãrasem SI perie daia de closet, dumnezeule, de spãlat rahatu, – iesisem cu ea la subtioarã, galbenã, infoiatã, ca tzãranu pe ulitã. Da mã, mai era si galbenã nenorocita, un galben dãla de-ti lua ochii si te lãsa mut, – acu aducându-mi aminte aveam impresia cã peria aia galbenã atrãsese poate toate privirile din cartier, mama voastrã cu cin’ v-a pus pe voi sã vopsiti periile de closet in galben, cã un gri discret si in banca lui nu puteati gãsi, mama voastrã de retarzi… Si mai stiam io asa, acu’ cu mare si dureroasã rusine, cã odatã cumpãrasem si fo zece suluri de hârtie ijenicã, tot din grija vânzãtoarelor, cã tot alea mi-au zis loatzi domle mai multe’odatã, sa fie-acolo, ce naiba, cã na, – stii cum au ele grijã sã nu ramân fãrã, – de mi le insiraserã tâmpitele-alea p-o sfoarã ca mosoarele pe atã, ca un sirag dãla de flori din havai, de ti-l pun bunãciunile alea din insule pã pept, si io mi-l atârnasem ca nãtângu de gât, cã deh, un’ sã pun si siragu ãsta de suluri, cã mai aveam si doo butelci dalea de apã platã la 7 litri fiecare, care-ntr-o mânã, care-ntr-alta, si mergeam asa, târsâit si gârbovit, cu salba de suluri care mi se bãlãngãnea langa-danga la gât si mã lovea ritmic la coae, tzac-tzac-tzac, doamneeeee, si lipa-lipa, târsha-târsha, pân-am ajuns in fata blocului, si cum m-am chinuit sã deschid usa aia grea de fier, si cum s-a rupt siragu de perle de s-au imprãstiat sulurile alea care-ncotro, in cele patru vânturi, in cele 7 zãri, de-am stat dabushilea printre si pe sub masini, cu curu-n sus cãutând si adunând sulurile si injurând de toti dumnezeii in timp ce ãia din bloc râdeau pe la ferestre si bãietii, vizavi, priveau uimiti jalnicul spectacol… Vai, sãracu om, gândeam io acu, la câtã permanentã si strasnicã rusine il supusesem pe bietu Ciutacu, ce-or fi spus bãietii ãstia când m-or fi vãzut asa, cu sulurile la gât si indoit de butelcile cu apã platã… Ce-or fi spus ei atunci, ce-or mai fi râs, uite bãããã, cum fuge Ciutacu dupã suluri prin parcare, cã alea, ale dracu parcã erau vii, asa de se rostogoleau, asa de se ascundeau, si ce-or mai fi zis ãia cã uite bãããã, si ciutacu se cacã, si incã cât ooooo… Imi aduceam aminte de toate nenorocirile astea si mai cã-mi venea sã mã iau la suturi in cur si sã mã duc asa,-n chiloti si papuci la om la usã, sã sun si sã-i cer iertare. Apoi m-a luat cu tremurici, cã dodatã m-am gândit si cã poate oi fi fost si cu fo piupãzã ceva la butic, sã cumpãr o tigarã de dupã, o grisinã si-o cola ceva, sã nu stea cotzofana pe uscat inainte, si m-au vãzut si-atunci baietii, ca de-atâtea ori, si cum ar fi spus ei – maaamããã coae, ce bunãciune ducea al dreaq Ciutacu ãsta dupã el, sã vezi bã, una numa crac si tzâtzã, de-ar sti sãraca nevastã-sa cu ce pocnitori umblã el… Dumnezeule, stiind cât de repede circulã vorba rea si cã pânã la urmã totu se aflã când e vorba de tzâtzã, acu imaginea asta mã chinuia mai rãu decât orice, mã seca, nu-mi mai dãdea pace, mã frigea adânc in inimã si mã perpelea, mã perpelea, si parcã-l vedeam pe biet ciutac cu un ochi vânat, mâhnit, mistuit de amar si neputintã in fatza unui iminent nedrept divortz, el, sãracu, nevinovat ca un injer… Ce sã fac? Ce sã fac??? Cum s-o indrept? Cu ce ochi sã mai iasã Ciutacu in lume dupã ce-l fãcusem sistematic de bãcãnie si in repetate rânduri ii pãtasem onoarea? Si el, bãiat bun, nici mãcar sã nu stie de un’ i se trag toate nenorocirile… AAAAAAA, doamneee, da’ atunci când am fost in slapii ãia desperecheati, unu rosu si altu mov, cã ai dracu impreunã nu stau nici sã-i bati, numa desperekeati umblã, mama lor de slapi, ca parcã-s certati, cã din doo perechi nu gãsesc niciodatã decât numa unu rosu si altu mov, pizda mãsii, cã am jurat cã o sã-i cos cândva unu de altu, pe perechi, sã-i vãd atunci, mama lor, dacã se mai descompleteazã ei, si eram ciufulit, ciufulit ca dracu, cu un motz turtit in frunte si o antenã in crestet ca macaraua din parcu bordei – abia mã trezisem, si doar nu-mi puneam frac si papion, briantinã in pãr si colonie-n barbã sã mã duc sã cumpãr mustar, – si m-am dus na, m-am dus cu fatza asta sifonatã de asternuturi, scos din dulcele lapte al patului, incã legãnat de vis, cu ochii grei si lipsit de chef, cu tricou’ ala verde, cu gaurã la buric si colac peste pupãzã si cu slitzu desfãcut si noroc cu vânzãtoarea aia tinericã, rânjea fasolea la mine si spunea sã nu-mi pierd medalionu, si io mã uitam strâmb la ea si nu-ntelegeam, nu-ntelegeam, care medalion??? care medalion??? si ia iar zicea atentie la podoabe cã vi le ia vântu, atentie la talisman ca se vede cu okiu liber, si io mã scobeam in creeri si mã tot intrebam ce dracu vrea sã spunã proasta asta, care podoabe, care talisman domle, ce dracu, are chef de parabole si ghicitori acu când io-s ciufut si somnoros, si pânã la urmã, vãzându-mã asa bou si imbecil, fetei ii piere zâmbetu din obraz si chefu de rebus si-mi spune inchideti-vã, bre, la prohab, cã râde lumea pe stradã de dumneavoastrã, umblati asa ca nesimtitu, ditai omu………

Ce sã mai fac acu? Nimic, nimic nu mai e de indreptat. Rãul a fost fãcut… De ce Ciutacule, de ce, de ce ai ales tu sã te muti in blocu ãsta? Ce mânã rea si hainã te-a mânat pe tine, biet bãiet, in Ispirescu? Nu gãseai si tu in altã parte? Oare nu mi-era mie liniste si pace, asa neghiob cum sunt, nu-mi erau mie toate impãcate si neatinse, a trebuit sã vii tu sã tulburi tihna, sã imi vâri probleme pe ordinea de zi, sã zãpãcesti cartieru, buticu, râu, ramu… Si sã mã faci sã-mi vãd adevãrata fatzã… Acu ce-o sã ne facem, Ciutacule? Cã io la butic nu mã mai duc… Nu mã mai duc nici mort sã te fac in continuare de rusine nevinovat, iar tu – tu nici atât, cã deja te-am tot fãcut, te-am tot fãcut… Ce-o sã ne facem Ciutacule, o sã murim dracu de foame, o sã murim de foame inchisi pân case, rusinati dupã storuri, dupã perdele, cã cu ce obraz sã mai iesim noi p’afarã, in cartier, dupã fo pâine, dupã v’un iaurt, când toatã lumea stie de ce suntem in stare??? Ce-o sã zicã vecinii, bãietii, lumea, uite-l bã pe Ciutacu, mare om, mare, da’ dac-ati sti voi cum e el de-adevãratelea, când nu e pe sticlã, e-heeeeiii… Si nu, nu veni sã-mi spui cã tu iti lasi barbã iar io sã-mi pun okelari, cã atunci asemãnarea ar fi si mai a dracului si confuzia si mai si. Iar lumea ar zice cu si mai mare admiratie, uitându-se la mine, uite-l bã pe ciutacu, ce bãiat!, parcã si-a schimbat okelarii-ceva, e de-al nostru, de pe-aici, si uitându-se la tine s-ar intreba da’ ãla care e cu ciutacu, ãla cu barbã cine dracu e? f-un fraer de p’aici, ar rãspunde f’unu, un prostãnac, cre’cã stã la scara aia, si-i de mare mirare cum de un om ca Ciutacu poa sã umble cu un nimeni ca ãla… Intelegi tu Ciutacule cã nu mai avem scãpare? Ar mai fi Cauflandu din capu strãzii, in spatele blocului, dar cine garanteazã cã acolo nu ne-ar recunoaste nimeni? Doar sã purtãm mascã, Ciutacule, io de Zoro, tu de Batman, doar asa, doar asa sã reusim, sã scãpãm… Si-atunci – iti dai seama? – lumea, bãietii, ar spune bããã, boilor, sã moarã mãsa, voi stiti mã cã Zoro si Batman stã la noi in cartier? Si s-ar grãbi sã comenteze, cã asa e lumea, proastã, da bã, sã moarã mãsa, ãstia stã la noi in cartier, ce chestie frate, sã fim vecini cu Batman si Zoro. Si ati vãzut? Ati vãzut ce om mare e Batman ãsta mã? Ce bãrbat, ce erou, ce alurã, un centaur, un zeu, frate, un zeu. In schimb Zoro ãla, pizda mãsii, il credeam mai cumva, da’ e un tâmpit, un imbecil, sã vezi fazã, te caci pe tine de râs, stai sã vezi: a cumpãrat odatã niste portocale in Caufland si……………………

Eh, toate trec. Si am trãi si noi, asa, ne-am strecura, ne-am descurca, cu una, cu alta – vremea s-ar duce, s-ar tot duce si printre picãturi ne-am tot aminti cãt de oameni suntem totusi, fiecare-n casa lui, care dupã storuri, care dupã perdele, chiar dacã tu ai fi Batman iarã io Zoro… Cât de oameni suntem, bãi, batmane, bãi…

Iar la o vreme Ciutacule, pardon, Batmane, la o vreme voi merge pentru ultima oarã la cumpãrãturi. Voi merge sã cumpãr sfoarã Ciutacule, sfoarã si sãpun. Si voi cãuta o grindã ceva, prin bloc, sã mã spânzur de ea Ciutacule, sã mã spânzur dracului de tot de ea, sa ma spânzur definitiv Ciutacule, intelegi? Si stii de ce? pentru cã-ntr-o searã, când ieseam din caufland, cocosat de pungi, l-am auzit pe unu dintre bãieti spunând celorlalti: auzi bã, mie mi se pare cã Zoro ãsta cam seamãnã cu Batman…

Iartã-mã, bã, Victore…

54 Responses to “iartã-mã, Ciutacule!”

  1. jocuri says:

    vreau sa ma joc aici nu sunt jocuri?

  2. TwiTish0r says:

    Deci am raaaaaaaaaaaaaaaaas… dar am raaaas. Mi`au dat lacrimile! Mi`ai facut ziua mai buna abj :*

  3. Jocuri says:

    Da, data viitoare te las pe tine sa cureti

  4. Really great article ,thanks for this useful information :)

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.